S-a lansat cea de-a 27-a ediție a Studiului Economic Eurochambres (EES 2020).

Potrivit rezultatelor studiului, bazat pe răspunsurile a 53.000 de antreprenori, preocupările cu privire la vânzările interne și exporturi, precum și provocările legate de forța de muncă constrâng investițiile și creșterea sectorului privat.

Rezultatele adunate de către camerele naționale din 28 de state subliniază faptul că întreprinderile europene sunt, în general, mai puțin optimiste în ceea ce privește vânzările interne și în străinătate, ocuparea forței de muncă și investițiile, comparativ cu 12 luni în urmă.

Principalele rezultate ale EES 2020 sunt următoarele:

  • Cererea internă redusă, lipsa muncitorilor calificați și creșterea costurilor pentru forța de muncă sunt principalele provocări identificate de antreprenori pentru 2020. Brexit ocupă un loc mai jos în clasamentul provocărilor, însă reprezintă o preocupare majoră pentru respondenții irlandezi și germani.
  • Un număr ridicat de antreprenori sunt preocupați de creșterea constantă a prețurilor pentru energie și materii prime, în special în Franța, Germania și în unele state din Europa de est.
  • Vânzările naționale, volumul forței de muncă și investițiile sunt de așteptat să încetinească ușor.
  • Se preconizează că exporturile vor încetini, scăzând veniturile din vânzările în străinătate la cea mai mică valoare din 2010.
  • Nivelul general de încredere în afaceri pentru anul viitor este cel mai scăzut din 2014.

Rezultatele Studiului Economic Eurochambres 2020 vor contura recomandările Eurochambres pentru noua Comisie Europeană.

Descarcă:

Raportul privind Studiul Economic EUROCHAMBRES 2020

Studiul Economic EUROCHAMBRES 2020 – Infographic

2019-12-02T06:34:15+02:00
X