Târgul Primăverii vă pregătește ultimele trenduri în materie de design pentru casă și grădină, la Expo Arad
Fiecare primăvară aduce dorința de a ne redefini: casa, grădina și colțul de natură și relaxare de care dispunem. De aceea, în perioada 19-22 aprilie CCIA Arad vă propune a cincea ediție a Târgului Primăverii, ediție care vine cu un concept inedit, în ton cu anotimpul schimbării.
“Pentru această ediție ne propunem să creăm o ofertă cât mai diversă pentru vizitatori, care să regăsească în cadrul târgului cel puțin un domeniu de interes pentru fiecare membru al familiei și care să însemne pentru aceștia timp de calitate petrecut împreună la sfârșit de săptămână”, declară Vlad Cherchezan, coordonatorul târgului.
Vă propunem o varietate de expozanți: crescători de flori și floriști, designeri de interior, specialiști în amenajări interioare, producători și distribuitori de materiale destinate amenajărilor, droducători și distribuitori de mobilier de interior și exterior, designeri peisagiști, furnizori de echipamente și plante pentru peisagistică, producători și distribuitori de accesorii și decorațiuni pentru grădină și casă, producători și comercianți de bijuterii, îmbrăcăminte, încălțăminte, produse de înfrumusețare, specialiști în măncăruri tip street food, dulciuri și producători de vinuri și bere artizanală.
Pornind de la un târg clasic dedicat florilor și amenajării grădinii, Târgul Primăverii a evoluat datorită clienților săi, care au manifestat un interes tot mai mare către partea estetică, a decorațiunilor interioare și a designului funcțional. Astfel, partea de design și amenajări interioare a venit în mod natural, pentru a completa elementele de amenajare exterioară ale casei și grădinii.
“Pe baza experiențelor precedente, estimăm ca această ediție a târgului să înregistreze peste 10.000 de vizitatori. Vă așteptăm alături de noi la un eveniment plin de prospețime și culoare, care să vă bucure simțurile și să vă umple casele de frumusețea primăverii”, declară Gheorghe Seculici, președintele CCIA Arad, organizatorul evenimentului.
FLORI ȘI BUN GUST, PRODUCĂTORI LOCALI
De peste 5 ani, Târgul Primăverii a fost ocazia ideală pentru crescătorii de flori și florarii din vestul țării de a-și expune măiestria. Și în cadrul acestei ediții, vom găzdui numeroși producători locali, care vor oferi o varietate de flori la cele mai bune prețuri.
Evenimentul mult așteptat de iubitorii de flori și spații verzi va fi înviorat de flori naturale în ghivece, răsaduri, arbori și arbuști ornamentali pentru exterior, flori pentru balcoane sau terase, dar și materiale, unelte și utilaje pentru grădinărit. Aici veți găsi tot ce este necesar pentru a primi cum se cuvine primăvara în casele și grădinile noastre.
AMENAJĂRI INTERIOARE ȘI EXTERIOARE DE LA EXPERȚII ÎN DOMENIU
Pentru că un profesionist va fi întotdeauna cea mai bună opțiune pentru un lucru bine realizat, vom dedica o secțiune a târgului specialiștilor în amenajări interioare și exterioare. De la proiect, la realizarea efectivă, vom duce vizitatorii prin toți pașii pe care trebuie să îi parcurgă până la rezultatul final, prin intermediul expozanților noștri.
MOBILIER EXTERIOR
Venim în întâmpinarea zilelor primăvăratice cu mobilier, accesorii dedicate grădinii și soluții de iluminare. Producătorii autohtoni și distribuitorii de mobilier de grădină vor expune cele mai noi modele, în tendințele anului 2018, completate de accesorii ce pot fi integrate cu ușurință în spațiul verde.
MOBILIER INTERIOR
Vom avea o secțiune dedicată mobilierului de interior și decorațiunilor interioare. De la noutăți în materie de mobilier, la crearea designului pentru întreaga amenajare, expozanții vor expune ultimele noutăți și tendințe din domeniu.
UN TÂRG CU IZ DE FESTIVAL: caleașcă cu ponei, locuri de joacă și relaxare
Adresându-se unui public mai tânăr, anul acesta, Târgul Primăverii își propune o abordare nouă și îndrăzneață. Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută și complexă în cadrul târgului, vom pune la dispoziție o serie de servicii și vom organiza diverse activități atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici. Vom avea cai și ponei care vor putea fi călăriți, caleașcă trasă de ponei și workshop-uri pentru cei mici.
MÂNCARE ȘI VINURI
Orice târg bun trebuie să ofere mâncare și băutură pentru publicul său. Și, după cum bine știm, o vizită amănunțită se încheie mult mai bine atunci când savurezi ceva bun direct în inima târgului.
Intenționăm să avem feluri diferite de mâncare tip street food (ceaun, grill, burgeri, pizza), care să poată fi consumate în aer liber. Vom avea și o secțiune dedicată cunoscătorilor de vinuri (podgorii arădene) și celor care apreciază berea artizanală, pentru ca întreaga experiență să fie una completă pentru papilele gustative.
Informații și detalii: +40.257.280 800, +40.728.280.286, vlad.cherchezan@ccia-arad.ro
http://www.targulprimaverii.ro/, https://www.facebook.com/TARGULPRIMAVERII/