Misiuni economice organizate de UE în Asia de Sud-Est

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad supune atenţiei societăților arădene misiunile economice organizate de UE, în anul 2018 şi 2019, prin programul Business Avenue în Republica Singapore, precum și în alte șase țări din regiune.

În cadrul programului, firmele pot participa, cu finanţare europeană şi sub pavilion UE, la misiunile economice acoperind şapte domenii de activitate: materiale de construcţii şi tehnologii conexe; mobilă şi decoraţiuni interioare; apă şi mediul înconjurător; produse organice şi băuturi; energie verde; echipamente medicale; IT&C.

Criterii de eligbilitate:

– compania să aibă istoric financiar de peste 3 ani

– să aibă sediul în UE

– să activeze în cel puțin un domeniu de interes al programului

– să prezinte o cifră de afaceri relativ solidă

– să dovedească că are relaţii de colaborare internaţională sau strategii de business pentru ţările în care se organizează misiunile economice.

Firmele participante vor beneficia de asistenţă în vederea pregătirii modului de prezentare, a promovării şi realizării de matchmaking (inclusiv training la Bruxelles).

Costurile de participare la misiunile economice, cu excepţia celor de transport, sunt suportate de Comisia Europeană.

Calendarul misiunilor economice şi informaţii despre procedura de înregistrare găsiţi în documentul anexat.

 

2018-03-28T11:07:19+03:00
X