Un nou curs de arhivar, organizat de CCIA Arad

CCIA Arad, prin Centrul de Formare Profesională, organizează în perioada martie-aprilie 2018 un nou curs de arhivar. Programul este destinat persoanelor care fie ocupă funcția de arhivar sau îndeplinesc atribuții pe linie de arhivă, sau persoanelor care doresc să-și dezvolte competențe în acest sens sub îndrumarea formatorilor în domeniu.

Obligativitate a organizațiilor publice și private

Cursul de arhivar este obligatoriu pe piața muncii, conform art. 31 din Legea Arhivelor Nationale, nr. 16 din 1996. Fiecare organizație publică sau privată are obligația, conform legislației în vigoare, să își organizeze un compartiment de arhivă, administrat de personal calificat.

Competențele dobândite la finalizarea cursului sunt: redactarea nomenclatorului arhivistic, gestionarea fondului documentar, prelucrarea documentelor, utilizarea informațiilor din documente, consevarea arhivei în depozit, aplicarea normelor de protecție a mediului, competențe informatice, competențe de bază în matematică, știintă, tehnologie.

Programul de formare este destinat persoanelor cu studii medii și se va desfășura de luni până vineri, între orele 16.00-21.00 (2 săptămâni teorie și 2 săptămâni practică – realizarea unei lucrări practice sub îndrumarea lectorului), la sediul CCIA Arad, str. Cloșca, nr. 5.

Lectorul acestui curs va fi domnul Eugeniu CRISTE, director pensionar Arhivele Naționale Arad.

Autorizare ANC

Cursul este acreditat de Ministerul Muncii, Familiei si Egalității de Șanse și Ministerul Educației, Cercetării, Inovării, Tineretului si Sportului și este autorizat de Autoritatea Națională pentru Calificări (fostul CNFPA).

Informații și înscrieri la Centrul de Formare Profesională CCIA Arad – strada Cloșca nr. 5. , telefon 0730.188.299.

 

2018-02-21T08:39:39+02:00
X