În perioada următoare, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad, prin Centrul de Formare Profesională, organizează noi cursuri de ARHIVAR şi FORMATOR.
Astfel, în perioada, 11 iunie – 20 iulie 2018, vă propunem cursul de ARHIVAR. Programul de formare este destinat persoanelor cu studii medii și se va desfășura de luni până vineri, în intervalul orar 16.00-21.00, la sediul CCIA Arad, str. Cloșca, nr. 5.
“Cursul de arhivar este obligatoriu pe piaţa muncii, conf, art. 31 din legea Arhivelor Nationale, nr. 16 din 1996, fiecare organizaţie publică sau privată are obligația conform legislaţiei în vigoare, să îşi organizeze un compartiment de arhivă, administrat de personal calificat”, declară prof. Carmen Crişan, manager al departamenului de Formare Profesională din cadrul CCIA Arad.
În perioada 15 – 30 iunie 2018 va începe şi un nou curs de FORMATOR. Cursul este acreditat ANC, recunoscut atât la nivel naţional, cât şi în Uniunea Europeană şi se adresează persoanelor cu studii superioare, persoanelor care doresc să înceapă o carieră în domeniul formării profesionale sau chiar a training-urilor şi workshop-urilor de specialitate.
Informații și înscrieri la Centrul de Formare Profesională din cadrul CCIA Arad – strada Cloșca nr. 5, telefon 0730.188.299, email carmen.crisan@ccia-arad.ro.
Biroul de presă al CCIA Arad