Demo Metal Vest – prima ediție a adus peste 2000 de vizitatori
Cea de-a șasea ediție Demo Metal s-a desfășurat în această primăvară, la Expo Arad, sub numele de Demo Metal Vest. Fiind mai mult decât un eveniment dedicat inovației în prelucrarea metalelor, prima ediție Demo Metal Vest a reprezentat o uriașă oportunitate pentru toți cei care văd în metal nu doar un aliaj, ci un aliat și sunt gata să profite de cele mai avansate tehnologii disponibile pentru a da forme și sensuri noi metalului, pentru a-l traduce într-un mare atu și a-l transforma în profit.
Cele 96 de companii expozante, care au prezentat ultimele noutăți dedicate industriei prelucrării metalelor, au trezit interesul a peste 2.000 de vizitatori, din șapte țări – Ungaria, Slovenia, Serbia, Cehia, Germania, Olanda și, bineînțeles, România.
Pe parcursul celor patru zile, Demo Metal Vest a facilitat dialogul și schimbul de experiență între profesioniști. De aceste oportunități au beneficiat, tocmai în contextul necesității formării unei forte calificate de muncă, și viitorii specialiști, studenți de la Universitățile din Timișoara, Arad și Oradea, împreună cu profesorii lor.
Pentru o imagine cât mai completă despre eveniment și câteva declarații de la reprezentanții companiilor expozante puteți accesa pagina web: www.ttonline.ro.